Întrebări frecvente
1. Ce servicii oferă ambulanța veterinară?
Oferim o gamă completă de servicii veterinare, inclusiv consultații la domiciliu pentru toate tipurile de animale (de companie, de fermă, exotice), investigații și tratamente medicale de urgență sau de rutină, transport medicalizat al animalelor către clinici sau spitale veterinare, precum și servicii conexe precum frizerie canină, vaccinări, deparazitări și consiliere pentru îngrijirea animalelor. Ne adaptăm nevoilor fiecărui pacient, indiferent de specie sau gravitatea cazului.
2. Cum pot solicita o intervenție de urgență?
Pentru urgențe, ne puteți contacta non-stop, 24/7, fie prin apel telefonic, fie prin mesaj pe WhatsApp la numărul 0774.636.445. Odată ce primim apelul sau mesajul, o echipă medicală va fi trimisă imediat la adresa indicată pentru a acorda primul ajutor și aplicarea tratamentului de urgență necesar. Dacă situația o impune, asigurăm și transportul animalului către o clinică veterinară specializată.
3. Ce tipuri de urgențe veterinare tratați?
Tratăm orice tipuri de urgențe veterinare, de la accidente, fracturi, hemoragii și intoxicații, până la probleme grave de respirație, convulsii, reacții alergice severe, colaps sau alte situații care pot pune viața animalului în pericol. Intervenim și atunci când animalul nu se simte bine, are dureri, este slăbit, refuză hrana sau prezintă simptome alarmante care necesită ajutor rapid. Oferim suport pentru toate animalele: câini, pisici, animale de fermă și animale exotice.
4. Care este timpul mediu de răspuns în caz de urgență?
Timpul mediu de răspuns este de aproximativ 30-60 de minute, în funcție de distanță, trafic și disponibilitatea ambulanței. Acționăm prompt în Pitești, comunele din jur și în tot județul Argeș, iar pentru zone mai îndepărtate timpul poate fi mai mare, în funcție de condițiile de drum. Ne străduim să ajungem cât mai repede pentru a ajuta animalul dumneavoastră. În cazul vizitelor care nu sunt urgente, putem programa o vizită în funcție de disponibilitatea dumneavoastră și a echipei noastre, pentru a vă oferi servicii veterinare la momentul cel mai convenabil.
5. Care sunt costurile serviciilor?
Costurile depind de mai mulți factori, precum tipul intervenției, ora apelului, distanța până la locație și complexitatea cazului.
Taxa de deplasare se calculează cu ajutorul aplicațiilor Waze sau Google Maps, în funcție de traseul real parcurs din Pitești către locația dumneavoastră. Tariful este: 200 RON + 3 RON/km. Această taxă include și consultația la fața locului.
Orice alte intervenții, tratamente, investigații sau manopere medicale (perfuzii, recoltări, pansamente etc.) se achită separat, în funcție de ce este necesar.
Pentru informații detaliate, puteți consulta secțiunea TARIFE de pe site sau ne puteți contacta direct la 0774.636.445.
6. Ce echipamente aveți în ambulanță?
Ambulanța veterinară este un cabinet complet mobil, dotat cu tot ce este necesar pentru consultații, tratamente și intervenții de urgență direct la fața locului. Dispunem de:
-
masă de consultație profesională
-
medicație variată pentru urgențe, durere, inflamații, infecții, șoc, etc.
-
echipamente pentru monitorizarea funcțiilor vitale
-
oxigenoterapie
-
perfuzii și fluide pentru hidratare și stabilizare
-
materiale pentru imobilizarea fracturilor și pansamente
-
truse pentru resuscitare și intervenții rapide
-
instrumentar veterinar complet pentru consultații și proceduri
echipamente și accesorii pentru contenție și control, utilizate exclusiv în condiții de siguranță, conform protocolului medical, pentru protecția animalului și a personalului.
Ambulanța funcționează ca o unitate mobilă de terapie intensivă, astfel că putem oferi îngrijire completă fără a mai fi nevoie, în multe cazuri, de transportul animalului la o clinică.
7. Interveniți și pentru animale agresive sau greu de manevrat?
Da, suntem pregătiți să intervenim și în cazurile care implică animale agitate, speriate sau agresive. Dispunem de diferite mijloace de contenție, iar toate manevrele se realizează conform protocolului medical, cu maximă grijă pentru siguranța animalului și a celor din jur. Dacă este necesar, putem administra sedative ușoare, strict sub supravegherea atentă a medicului veterinar.
Vă rugăm să respectați cu strictețe indicațiile medicului veterinar privind controlarea și manipularea animalelor agresive. Chiar dacă, de exemplu, este vorba despre propriul dumneavoastră câine, trebuie avut în vedere că, fiind bolnav sau aflat sub influența unor afecțiuni, acesta poate manifesta comportamente agresive inclusiv față de proprietar. Din acest motiv, este esențial să urmați întocmai instrucțiunile oferite de medicul veterinar.
Vă informăm că, în cazul nerespectării indicațiilor sau al refuzului de cooperare, consultul poate fi oprit pentru a asigura siguranța tuturor celor implicați – inclusiv a animalului.
8. Trebuie să am ceva pregătit înainte să ajungă ambulanța?
Ideal este ca animalul să fie într-un loc accesibil echipajului, unde se poate interveni în siguranță — o curte, o cameră mai spațioasă sau un loc deschis, ferit de pericole. Pe cât posibil, vă rugăm să asigurați un spațiu suficient pentru desfășurarea intervenției.
Dacă animalul este agresiv, speriat sau într-o stare gravă, nu forțați manevrarea lui. Lăsați-l acolo unde se află și vom evalua situația la fața locului. Vă vom oferi la telefon toate indicațiile necesare înainte de sosirea noastră, pentru a nu-l stresa inutil și pentru a pregăti intervenția în cele mai bune condiții.
De asemenea, dacă este posibil, vă rugăm să prezentați carnetul de sănătate sau orice alt istoric medical al animalului (de exemplu alergii, boli cunoscute, tratamente anterioare).
9. Ce informații primesc după finalizarea intervenției medicale?
După fiecare intervenție, completăm o fișă de intervenție medicală, iar dumneavoastră primiți o copie. Documentul conține:
-
semnele clinice observate,
-
diagnosticul prezumtiv,
-
tratamentul administrat,
-
recomandări pentru îngrijirea ulterioară sau eventuale investigații suplimentare.
Totul se desfășoară în mod transparent, astfel încât să știți exact ce a primit animalul și care sunt pașii următori. Fișa este utilă și dacă veți merge ulterior la un alt cabinet sau doriți să păstrați evidența medicală a animalului dumneavoastră.